Prognoza hidrologică pentru râuri în intervalul 03.03.2024 ora 07.00 – 04.03.2024 ora 07.00

Debitele vor fi, în general, staționare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Tur, Someș (exceptând Someșul Mare), Crasna, Barcău, Crișul Repede, Crișul Negru, Crișul Alb, bazinele superioare ale Timișului și Buzăului, bazinul mijlociu și inferior al Mureșului, cursul superior al Prutului și cursul superior și mijlociu al Siretului, unde vor fi în scădere.
Pe râurile din bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Someșul Mare, bazinul superior al Bistriței (afluent al Siretului), bazinele mijlocii și inferioare ale Timiș, Nerei și Buzăului și pe cursul inferior al Prutului, debitele vor fi în creștere ca urmare a cedării apei din stratul de zăpadă, precipitațiilor căzute în interval, slabe cantitativ și propagării.
Sunt posibile creșteri ușoare de niveluri și debite, pe unele râuri din zonele de deal și munte, mai ales pe cele din nordul, nord-estul și centrul țării, datorită cedării apei din stratul de zăpadă din zonele montane aferente și precipitațiilor lichide, slab cantitativ, prognozate.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.