Diagnoza şi prognoza hidrologică pentru Dunăre la intrarea în ţară şi pe sectorul romanesc – 2024.08.29

Situaţia debitelor şi nivelurilor în intervalul 28.08.2024, ora 07.00 – 29.08.2024, ora 07.00

Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a fost în scădere, având valoarea de 2900 m3/s, sub media multianuală a lunii august (4300 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în creștere pe sectoarele Gruia – Hârșova și Brăila– Tulcea și staționare la Vadu Oii.

Prognoza debitelor şi nivelurilor în intervalul 29.08.2024, ora 07.00 – 05.09.2024, ora 07.00

Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere până la valoarea de 2300 m3/s, situându-se sub mediile multianuale ale lunilor august (4300 m3/s) și septembrie (3800 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere, exceptând prima parte a intervalului când vor fi în creștere pe sectorul Zimnicea – Tulcea.