Diagnoza şi prognoza hidrologică pentru Dunăre la intrarea în ţară şi pe sectorul romanesc – 2024.03.02

Situația debitelor și nivelurilor în intervalul 01.03.2024, ora 07.00 – 02.03.2024, ora 07.00

Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) a fost în creștere, având valoarea de 6800 m3/s, peste media multianuală a lunii martie (6700 m3/s).
În aval de Porțile de Fier debitele au fost în creștere pe sectorul Gruia – Corabia, staționare la Tr. Măgurele și pe sectorul Giurgiu – Oltenița și în scădere la Zimnicea și pe sectorul Călărași – Tulcea.

Prognoza debitelor și nivelurilor în intervalul 02.03.2024, ora 07.00 – 09.03.2024, ora 07.00

Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi staționar în prima zi a intervalului de prognoză la valoarea de 6800 m3/s, apoi în scădere până la valoarea de 6100 m3/s, situându-se sub media multianuală a lunii martie (6700 m3/s), exceptând primele două zile ale intervalului.
În aval de Porțile de Fier debitele vor fi în general în scădere, exceptând prima parte a intervalului unde vor fi în creștere pe sectorul Bechet – Cernavodă și a doua parte a intervalului unde vor fi în creștere ușoară pe sectorul Cernavodă – Tulcea.