Diagnoza şi prognoza hidrologică pentru Dunăre la intrarea în ţară şi pe sectorul romanesc – 2023.06.05

Situaţia debitelor şi nivelurilor în intervalul 04.06.2023, ora 07.00 – 05.06.2023, ora 07.00

Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a fost în scădere, având valoarea de 8900 m3/s, peste media multianuală a lunii iunie (6400 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere pe sectoarele Gruia – Bechet și Giurgiu – Cernavodă, staționare pe sectorul Corabia – Zimnicea și la Vadu Oii și în creștere la Hârșova și pe sectorul Brăila – Tulcea.
Nivelurile se situează peste FAZA I DE APĂRARE la stațiile hidrometrice: Isaccea (380+19)– jud.TL și Tulcea (320+4) – jud.TL.

Prognoza debitelor şi nivelurilor în intervalul 05.06.2023, ora 07.00 – 12.06.2023, ora 07.00

Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere pe toată durata intervalului de prognoză până la valoarea de 6900 m3/s, situându-se peste media multianuală a lunii iunie (6400 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere, exceptând prima zi a intervalului de prognoză, când vor fi în creștere ușoară pe sectorul Isaccea – Tulcea.
Nivelurile se vor situa peste nivelurile corespunzătoare FAZEI I DE APĂRARE pe toată durata intervalului de prognoză cu 5 – 20 cm la Isaccea – jud.TL și în primele cinci zile cu 1 – 5 cm la Tulcea – jud.TL.
Menţionăm că sectorul Dunării aval Gruia este apărat împotriva inundaţiilor prin lucrări de îndiguire.
Pe baza informaţiilor actuale nu se prognozează posibilitatea apariţiei unor probleme deosebite ca urmare a propagării viiturilor pe sectorul românesc al Dunării.

Diagnoza pentru 05.06.2023, ora 7.00 şi prognoza hidrologică a debitelor medii zilnice pentru
intervalul 06.06.2023 – 12.06.2023 pentru Dunăre la intrarea în ţară şi pentru 
principalele secţiuni de pe sectorul românesc
 Legenda: H = nivel, Q = debit, +∆H = cu cât este depăşită faza I, a II-a sau a III-a de apărare,
G = gheaţă la maluri, P = pod de gheaţă, S = sloiuri, N = năboi, B = blocaj de gheţuri.