Situaţia debitelor şi nivelurilor în intervalul 31.05.2023, ora 07.00 – 01.06.2023, ora 07.00
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a fost staţionar, având valoarea de 9300 m3/s, peste media multianuală a lunii iunie (6400 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere pe sectorul Gruia – Corabia și în creștere pe sectorul Tr. Măgurele – Tulcea.
Nivelurile se situează peste nivelul corespunzător FAZEI I DE APĂRARE la stațiile hidrometrice Zimnicea – (530+11) jud.TR și Isaccea (380+2)-jud.TL.
Prognoza debitelor şi nivelurilor în intervalul 01.06.2023, ora 07.00 – 08.06.2023, ora 07.00
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar ȋn primele două zile ale intervalului de prognozӑ în jurul valorii de 9300 m3/s, apoi în scădere până la valoarea de 8600 m3/s, situându-se peste media multianuală a lunii iunie (6400 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în prima parte a intervalului de prognoză în scădere pe sectorul Gruia – Zimnicea și în creștere pe sectorul Giurgiu – Tulcea, iar în partea a doua a intervalului în scădere pe sectorul Gruia – Vadu Oii și în creștere pe sectorul Brăila – Tulcea .
Nivelurile se vor situa peste nivelul corespunzător FAZEI I DE APĂRARE cu 3-13 cm la S.H. Zimnicea – jud.TR în primele patru zile ale intervalului de prognoză și cu 9 – 15 cm la S.H. Isaccea – jud.TL pe tot intervalul de prognozӑ. La S.H. Tulcea – jud. TL. nivelurile se vor situa peste nivelul corespunzător FAZEI I DE APĂRARE cu 1 – 10 cm ȋncepând cu a doua zi a intervalului.
Menţionăm că sectorul Dunării aval Gruia este apărat împotriva inundaţiilor prin lucrări de îndiguire.
Pe baza informaţiilor actuale nu se prognozează posibilitatea apariţiei unor probleme deosebite ca urmare a propagării viiturilor pe sectorul românesc al Dunării.