Caracterizarea stării râurilor în intervalul 24.11.2023 ora 07.00 – 25.11.2023 ora 07.00

Debitele au fost în creștere datorită precipitațiilor căzute în interval și propagării pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș (exceptând Someșul Mic), Vedea, Argeș, bazinul superior al Bistriței (afluent al Siretului), bazinele mijlocii și inferioare ale Oltului, Ialomiței, Buzăului, bazinul inferior al Jiului și pe cele din Dobrogea, pe cele din bazinul Bârlad, și pe afluenții Prutului au fost staționare, iar pe celelalte au fost în general în scădere.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-90%, mai mari pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Barcău, Crișuri, Mureș, Bega, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, bazinele superioare ale Crasnei, Jiului, bazinul superior și mijlociu al Oltului, cursurile superioare ale Trotuşului şi Putnei, cursul superior şi mijlociu al Bistriței și mai mici (sub 30%) pe afluenții din bazinul inferior al Jiului, pe unii afluenți din bazinul inferior al Oltului și pe râurile din Dobrogea.
Este în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 123 din 24.11.2023.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.