Caracterizarea stării râurilor în intervalul 15.12.2024 ora 07.00 – 16.12.2024 ora 07.00

Debitele au fost, în general, staționare, exceptând râurile din bazinul Prutului, bazinul superior al Oltului, cursurile Putnei şi Bârladului, cursul mijlociu şi inferior al Mureşului şi cursul inferior al Someşului, unde au fost în uşoară scădere.
Pe râurile din bazinul superior al Bistriței, debitele au fost în creștere ca urmare a cedării apei din stratul de zăpadă.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-80%, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Suceava, Moldova, Trotuş, Putna, Rm. Sărat, pe cursul Siretului, pe unii afluenți din bazinul superior al Oltului, afluenții din bazinul Bistriței și mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Lăpuș, Crasna, Barcău, Crișuri, Arieș, Timiș, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, pe unii afluenți din bazinul Jiului, din bazinul inferior al Oltului și din bazinul superior al Argeșului.
Formațiunile de gheață (gheață la maluri, pod de gheață, năboi) s-au menținut fără modificări în bazinele superioare ale Someșului, Mureșului, Oltului, Argeșului, Moldovei, Bistriței şi pe unele râuri din bazinul Prutului.
Curge năboi (zăpadă înghețată în albie) pe râul Bistrița pe sectorul Dorna Giumalău – Broşteni și pe râul Dorna la s.h. Dorna Cândreni.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.