Caracterizarea stării râurilor în intervalul 15.01.2025 ora 07.00 – 16.01.2025 ora 07.00

Debitele au fost, în general, staționare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crișuri, Mureș, Rm. Sărat, Putna, cursurile mijlocii și inferioare ale Trotușului, Bistriței, Moldovei și pe cursul superior al Prutului, unde au fost în scădere.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-90%, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Putna, Trotuş, Bistrița, Moldova, Suceava, bazinele superioare ale Someșului Mare, Crișului Repede, pe cursul mijlociu al Siretului, cursul superior al Prutului și mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Crișul Negru, Crișul Alb, Timiș, Moravița, Nera, Cerna, Bârlad, Jijia, pe afluenții din bazinul superior şi inferior al Jiului, bazinul superior al Argeşului și pe unii afluenți din bazinul Oltului.
Formațiunile de gheață (gheață la maluri, pod de gheață, năboi, izolat sloiuri) prezente pe râurile din Maramureș, Transilvania, zonele de deal și munte din Oltenia, Muntenia și Moldova, izolat în Crișana și Banat, au fost în intensificare și extindere.
Curge năboi (zăpadă înghețată în albie) pe râurile la stațiile hidrometrice: Iza – Vadu Izei, Someșul Mare pe sectorul Nepos – Beclean, Someș – Răstoci, Sălăuța – Salva, Bistrița – Mița, Someșul Mic – Sălățiu, Lăpuș pe sectorul Răzoare – Lăpușel, Mureș pe sectorul Toplița – Glodeni, Arieș – Scărișoara, Târnava Mare – Odorheiu Secuiesc, Târnava Mare – Mihalț, Ampoi – Bărăbanț, Olt – Podu Olt, Olt – Feldioara, Cerna – Măciuca, Râul Doamnei – Ciumești, Ialomița – Târgoviște, Buzău – Sita Buzăului, Siret – Nicolae Bălcescu, Moldova – Fundul Moldovei, Moldova – Campulung Moldovenesc, Moldova – Gura Humorului, Moldova – Tupilați, Bistrița – sector Dorna Giumalau – Frumosu şi Dorna – Dorna Cândrenilor.
Curg sloiuri pe râul Olt la stația hidrometrică Hoghiz.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.