Caracterizarea stării râurilor în intervalul 09.10.2024 ora 07.00 – 10.10.2024 ora 07.00

Debitele au fost în scădere, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Bârzava, Caraș, Nera, Cerna, Jiu, Vedea, Argeș, Ialomița, Bârlad, bazinul mijlociu și inferior al Oltului, cursul mijlociu și inferior al Prutului și afluenții acestuia, unde au fost staționare.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-80%, mai mari (în jurul şi peste normalele lunare) pe râurile din bazinul hidrografic Moldova, pe afluenții Bistriței inferioare, pe cursul superior al Prutului și unii afluenți ai acestuia și mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Moravița, Cerna, Vedea, cursul Ialomiței, afluenții Bârladului, unii afluenți ai Jiului, Argeşului, Oltului inferior şi Bârladului.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.