Debitele au fost în creștere ca urmare a efectului combinat al precipitațiilor căzute în interval, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării pe râurile din bazinele hidrografice: Tur, Someș (exceptând râurile din bazinul SomeșuluI Mic), Crișuri, Târnave, Bega Veche, Bega, Caraș, Nera, Cerna, Cibin, Homorod, bazinele superioare ale Mureșului, Timișului, Dâmboviței, Ialomiței, bazinul mijlociu al Bistriței, cursul inferior al Trotușului și cursul superior al Prutului.
Pe râurile din bazinele hidrografice: Arieș, bazinele superioare ale Jiului, Bistriței și pe cursul mijlociu și inferior al Mureșului, debitele au fost în scădere și relativ staționare pe celelalte râuri din țară.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-90%, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Călmățui, Moldova, izolat în bazinul Trotușului și pe unele râuri din Dobrogea și mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Crișul Alb, Timiș, Moravița, Caraș, Olteț, Vedea, Bârlad și pe cursurile mijlocii și inferioare ale Crișului Negru și Jiului.
Formațiunile de gheață (gheață la maluri, năboi, pod de gheață), existente pe râurile din bazinele superioare ale Vișeului, Mureșului, Jiului, Oltului, Prahovei, Siretului (exceptând cursul acestuia și bazinele Rm. Sărat și Trotușului), izolat în bazinul Prutului, au fost în general în extindere și intensificare.
Curge năboi (zăpadă înghețată în albie) pe râurile la stațiile hidrometrice: Mara – Vadu Izei, Mureș – Stânceni, Mureș – Glodeni, Arieș – Scărișoara, Moldova – Gura Humorului și Bistrița pe sectorul Dorna Giumalău – Dorna Arini.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
- Home
- Despre noi
- Conducere
- Scurt istoric
- Obiective
- Domenii de Activitate
- Organigrama
- Regulament de organizare și funcționare
- Politica în domeniul calității, mediului, sănătății și securității ocupaționale
- Legislație
- Informatii de interes public conform Legii 544/2001
- Raport de activitate
- Declarație de aderare la strategia națională anticorupție
- Anunțuri angajare
- Departamente & Produse
- Noutăți
- Proiecte
- Prognoze
- Evenimente
- Presă
- Contact