Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 19.01.2026 ora 07.00 – 20.01.2026 ora 07.00
a) RÂURI
Debitele au fost, în general, în scădere.
Debitele se situează în general la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-90%, mai mari (în jurul și peste 100% din acestea) pe râurile din bazinele hidrografice: Bârzava, Caraș, Nera, Jiu, Vedea, Argeș, Ialomița, bazinele inferioare ale Mureșului și Oltului, bazinul superior al Trotușului, bazinul mijlociu și inferior al Buzӑului și cursul superior al Prutului și mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Moravița, Bârlad și unii afluenți ai Prutului.
Formațiunile de gheață (gheață la maluri, pod de gheață, năboi) existente pe majoritatea râurilor au fost, în general, în extindere și intensificare.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 19 – 20.01.2026 a fost în creştere, având valoarea de 4700 m3/s, sub media multianuală a lunii ianuarie (5400 m3/s).
În aval de Porțile de Fier debitele au fost în scădere la Gruia și pe sectorul Oltenița – Galați, în creștere pe sectorul Calafat – Giurgiu și relativ staționare pe sectorul Isaccea – Tulcea.
Prognoza hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 20.01.2026 ora 07.00 – 21.01.2026 ora 07.00
a) RÂURI
Debitele vor fi, în general, în scădere, exceptând râurile din Dobrogea, unde vor fi staționare.
Formațiunile de gheață (gheață la maluri, pod de gheață, năboi) existente vor fi în extindere și intensificare.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi staționar (4700 m3/s).
În aval de Porțile de Fier debitele vor fi în scădere pe sectoarele Gruia – Calafat și Cernavodă – Tulcea, în creștere pe sectorul Bechet – Oltenița și staționare la Călărași.