Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 08.08.2025 ora 07.00 – 09.08.2025 ora 07.00
RÂURI
Debitele au fost, în general, staționare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș (exceptând cursul inferior), Mureș, Bega Veche, Bega, Timiș, Trotuș, Bistrița, Moldova, Suceava, Jija, bazinul superior și mijlociu al Buzăului și cursul superior al Siretului, unde au fost în scădere.
Pe cursurile inferioare ale Someșului, Buzăului, cursul mijlociu al Ialomiței, cursul mijlociu și inferior al Siretului și cursul superior al Prutului, debitele au fost în creștere prin propagare.
Debitele se situează în general la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-80%, mai mari (în jurul și peste normalele lunare multianuale) pe râurile din bazinele hidrografice: Suceava, Moldova, bazinul superior al Jiului, bazinul superior și mijlociu al Bistriței, cursul mijlociu al Siretului și mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Iza, Tur, Crasna, Barcău, Crișuri, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, Rm. Sărat, Bârlad, pe unii afluenți din bazinele Jiului, Oltului, Vedei, Argeșului, Prutului și pe râurile din Dobrogea.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 08 – 09.08.2025 a fost în scădere, având valoarea de 4000 m3/s, sub media multianuală a lunii iulie (5350 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere pe sectorul Gruia – Tr. Măgurele și în creștere pe sectorul Zimnicea – Tulcea.
Prognoza hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 09.08.2025 ora 07.00 – 10.08.2025 ora 07.00
RÂURI
Debitele vor fi, în general, staționare, exceptând râurile din bazinele: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Mureș, Trotuș, Bistrița, Moldova, Suceava, cursul superior și mijlociu al Siretului și cursul superior al Prutului, unde vor fi în scădere.
Pe cursul inferior al Siretului debitele vor fi în creștere datorită propagării.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.
DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în scădere (3800 m3/s).
În aval de Porțile de Fier debitele vor fi în scădere pe sectorul Gruia – Giurgiu şi în creștere pe sectorul Oltenița – Tulcea.