Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 06.06.2025 ora 07.00 – 07.06.2025 ora 07.00
RÂURI
Debitele au fost în creştere datorită precipitațiilor, sub formă de aversă, importante cantitativ, căzute în interval şi propagării pe râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic, Arieş, Bega, Timiş, Cerna, Jiu, Olt, Suceava, Moldova, Bistrița, Trotuş, Putna, Rm. Sărat, Buzău, bazinele superioare ale Argeşului şi Oltului, pe afluenții din bazinul superior al Prutului, bazinul mijlociu şi inferior al Mureşului şi doar prin propagare pe cursul mijlociu şi inferior al Prutului (sectorul Prisăcani – Fălciu) şi pe cursul inferior al Ialomiței.
Pe râurile din bazinele: Bega Veche, Bârzava, Moravița, Caraş, Nera şi pe cele din Dobrogea, debitele au fost relativ staționare.
Debitele se situează în general la valori în jurul și peste mediile multianuale lunare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Iza, Lăpuș, Someșul Mare, Someș, Crişul Repede, Crişul Negru, Arieş, Caraş, Jiu, Vedea, Rm. Sărat, Putna, Bârlad, Suceava, Prut, bazinele mijlocii şi inferioare ale Oltului şi Argeşului, pe cursul superior al Siretului, cursul mijlociu și inferior al Moldovei, afluenții din bazinul inferior al Mureșului şi pe râurile din Dobrogea, unde se situează între 30-70% din normalele lunare şi mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Tur, Someşul Mic, Crasna, Barcău, Crișul Alb, Bega Veche, Bega, Timiş, Moravița, Nera și Cerna.
În interval au fost emise o AVERTIZARE HIDROLOGICĂ pentru fenomene imediate și trei ATENȚIONĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate.
Este în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 37 din 06.06.2025.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 06 – 07.06.2025 a fost în scădere, având valoarea de 4200 m3/s, sub media multianuală a lunii iunie (6400 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere pe sectoarele Gruia – Bechet și Zimnicea – Tulcea și relativ staționare pe sectorul Corabia – Tr. Măgurele.
Prognoza hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 07.06.2025 ora 07.00 – 08.06.2025 ora 07.00
RÂURI
Debitele vor fi, în general, în scădere, exceptând bazinele mijlocii şi inferioare ale râurilor:
Someşul Mic, Timiş, Cerna, Jiu, Olt, Argeş, Ialomița, Suceava, Moldova, Bistrița, Trotuş, Putna, Rm. Sărat, Buzău şi cursul inferior al Prutului, unde vor fi în creştere prin propagare.
Pe râurile din Dobrogea, debitele vor fi relativ staționare.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile din zonele de deal și de munte, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri mai însemnate de niveluri şi debite cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE, în special pe râurile din nord-estul, sudul şi sud-vetul țării, ca urmare a precipitațiilor prognozate, sub formă de aversă și însemnate cantitativ.
Se menține în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 37 din 06.06.2025, până la ora 12:00.
DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în scădere (4100 m3/s).
În aval de Porțile de Fier, debitele vor fi în scădere.