Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în data de 03.08.2025 ora 07.00

Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 02.08.2025 ora 07.00 – 03.08.2025 ora 07.00

RÂURI
Debitele au fost, în general, în scădere, exceptând cursul inferior al Mureșului, unde au fost în creştere prin propagare.
Pe râurile din bazinul hidrografic Vedea, bazinele mijlocii şi inferioare ale Jiului, Argeşului, Ialomiței, bazinul inferior al Oltului şi pe râurile din Dobrogea, debitele au fost staționare.
Debitele se situează în general la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-80%, mai mari (în jurul și peste normalele lunare multianuale) pe Vișeu, Moldova, Bistrița, cursul Someşului și unii afluenți din bazinul superior ai acestuia, cursul superior al Jiului, pe cursurile mijlocii ale Mureşului și Siretului, cursurile inferioare ale Târnavelor şi mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Tur, Crasna, Barcău, Moravița, Caraş, Nera, Cerna, Bârlad, pe afluenții Prutului, în bazinul inferior al Jiului, pe unii afluenți din bazinele Oltului, Vedei, Argeşului și pe râurile din Dobrogea.
În interval a fost emisă o ATENȚIONARE HIDROLOGICĂ pentru fenomene imediate.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.

DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 02.08 – 03.08.2025 a fost în creştere, având valoarea de 3800 m3/s, sub media multianuală a lunii iulie (5350 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în creștere.

Prognoza hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 03.08.2025 ora 07.00 – 04.08.2025 ora 07.00

RÂURI
Debitele vor fi, în general, în scădere, exceptând râurile din bazinul hidrografic Vedea, bazinele mijlocii şi inferioare ale Jiului, Argeşului, Ialomiței, bazinul inferior al Oltului şi râurile din Dobrogea, unde vor fi relativ staționare.
Sunt posibile scurgeri pe versanți, torenți, pâraie ce pot genera viituri rapide cu creșteri semnificative de debite și niveluri pe unele râuri mici din zonele de deal și munte, cu o probabilitate mai mare în jumătatea de vest a țării, datorită precipitațiilor sub formă de aversă, mai însemnate cantitativ, prognozate.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.

DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creștere (4200 m3/s).
În aval de Porțile de Fier debitele vor fi în creștere.