PROGNOZA HIDROLOGICᾸ LUNARᾸ PENTRU INTERVALUL NOIEMBRIE 2026 – IANUARIE 2027

Râuri interioare:

În luna noiembrie 2026 regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 30-50% din mediile multianuale lunare, mai mari (50-80%) pe râurile din bazinele hidrografice Vișeu, Someșul Mare, Prahova, Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuș, bazinul superior și mijlociu al Oltului, bazinele superioare ale Buzăului și Prutului și pe cursul Siretului şi mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Râmnicu Sărat și Bârlad.

În luna decembrie 2026 regimul hidrologic se va situa în general la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mici (30-50%) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Crișuri, Jiu, Vedea, Argeș, Rm. Sărat, Putna, bazinele mijlocii și inferioare ale Buzăului și Prutului, bazinul inferior al Oltului și pe râurile din Dobrogea. Cele mai mici valori (sub 30%) se vor înregistra pe râurile din bazinul Bârladului.

În cursul lunii decembrie este posibilă apariţia formaţiunilor incipiente de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi) în bazinele superioare ale Bistriţei, Mureşului şi Oltului şi pe unele râuri mici din centrul şi nordul ţării.

În luna ianuarie 2027 regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 30-50% din mediile lunare multianuale, mai mari (50-80%) pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș, Mureș, Prahova, Suceava, Moldova, Bistrița, Trotuș, pe cursul Siretului, bazinul superior și mijlociu al Oltului, bazinele superioare ale Buzăului și Prutului şi mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din din bazinul Bârladului

În luna ianuarie formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, pod de gheaţă, curgeri de năboi şi sloiuri, blocaje de gheţuri) vor avea extinderi şi intensităţi variabile, în funcţie de evoluţia temperaturilor şi a precipitaţiilor, mai ales pe râurile din zona de munte din nordul, estul şi centrul ţării.

Fluviul Dunărea

Pe baza elementelor statistice de medie şi lungă durată a fost elaborată prognoza debitelor medii şi extreme lunare pe Dunăre la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) pentru intervalul noiembrie 2026 – ianuarie 2027, valori prezentate în tabelul de mai jos:

 

  Noiembrie 2026 Decembrie 2026 Ianuarie 2027
m.a.   m.a.   m.a.  
Q maxim (mc/s)   2000   3500   4000
Q mediu (mc/s) 4700 1600 5100 2500 5400 3000
Q minim (mc/s)   1400   1900   2300

De asemenea, în tabel, în coloana “m.a.” sunt prezentate valorile medii multianuale ale debitelor corespunzătoare lunilor: noiembrie, decembrie şi ianuarie.

Aceste prognoze de lungă durată se vor actualiza prin prognozele de scurtă durată care vor fi precedate, în situaţiile în care se prognozează posibilitatea depăşirii COTELOR DE APᾸRARE, de avertizări hidrologice emise pe baza situaţiei hidrologice şi a evoluţiei factorilor meteorologici din momentul respectiv.