Diagnoza şi prognoza hidrologică pentru Dunăre la intrarea în ţară şi pe sectorul romanesc – 2025.06.04

Situaţia debitelor şi nivelurilor în intervalul 03.06.2025, ora 07.00 – 04.06.2025, ora 07.00

Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a fost în scădere, având valoarea de 4500 m3/s, sub media multianuală a lunii iunie (6400 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în creștere la Gruia și Galați, în scădere pe sectorul Calafat – Călărași și relativ staționare pe sectoarele Cernavodă – Brăila și Isaccea – Tulcea.

Prognoza debitelor şi nivelurilor în intervalul 04.06.2025, ora 07.00 – 11.06.2025, ora 07.00

Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere în primele patru zile până la valoarea de 4100 m3/s, apoi staționar cu tendință de creștere la sfârșitul intervalului, situându-se sub media multianuală a lunii iunie (6400 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi, în general, în scădere.