Debitele au fost, în general, în creștere, ca urmare a precipitațiilor înregistrate și propagării, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, bazinele superioare ale Someșului Mare, Timișului, Bârzavei, Bistriței, bazinele superioare și mijlocii ale Turului, Carașului, Nerei, Cernei, Jiului și pe cursul inferior al Ialomiței, unde au fost în scădere.
Pe râurile din bazinele: Someșul Mic, Vedea, Rm. Sărat, Bârlad, bazinele superioare ale Crasnei, Barcăului, Crișului Repede, Crișului Negru, Arieșului, Trotușului, Moldovei, Sucevei, cursul Siretului, bazinul inferior al Argeşului, bazinul mijlociu și inferior al Buzăului, cursul mijlociu şi inferior al Prutului şi afluenții săi, precum şi pe cele din Dobrogea, debitele au fost relativ staționare.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-90%, mai mari (în jurul şi peste mediile lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Tur, Barcău, Crişul Repede, Jiu (exceptând unii afluenți din bazinul inferior), Argeş (exceptând Neajlovul), Ialomița, Moldova, Trotuș (exceptând Tazlăul), bazinele superioare şi mijlocii ale Someşului, Mureșului şi Bistriței, bazinul mijlociu şi inferior al Vedei, unii afluenți Oltului și mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice Caraş, Bârlad și pe unii afluenți din bazinul Prutului.
A fost în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ NR.89 din 22.11.2025 până la ora 10:00.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
