Caracterizarea stării râurilor în intervalul 22.08.2025 ora 07.00 – 23.08.2025 ora 07.00

Debitele au fost în creştere datorită precipitațiilor căzute în interval şi propagării pe râurile din bazinele: Vişeu, Iza, Tur, Crasna, Barcău, Crişuri, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Moravița, Caraş, Nera, Cerna, bazinele superioare ale Argeşului, Ialomiței, Buzăului, Jiului, Trotuşului, Bistriței, Moldovei şi bazinul superior şi mijlociu al Oltului.
Pe râurile din bazinul Sucevei, bazinele superioare şi mijlocii ale Trotuşului, Bistriței şi Moldovei, cursul mijlociu al Siretului şi cursul inferior al Ialomiței debitele au fost în scădere, iar pe celelalte râuri au fost relativ staționare.
Debitele se situează, în general, la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-80%, mai mari (în jurul şi peste valorile medii multianuale) pe râurile din bazinele Vişeu, Iza, Tur, unii afluenți din baiznele superioare ale Someşului şi Bistriței şi mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Crișuri, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, Vedea, Rm. Sărat, Putna, Bârlad, bazinul inferior al Bistriței, pe unii afluenți din bazinele Mureșului, Jiului, Oltului, Argeșului, Trotușului, Prutului și pe râurile din Dobrogea.
În interval au fost emise o AVERTIZARE HIDROLOGICĂ pentru fenomene imediate și patru ATENȚIONĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate.
Este in vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 72 din 22.08.2025.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.