Caracterizarea stării râurilor în intervalul 14.03.2025 ora 07.00 – 15.03.2025 ora 07.00

Debitele au fost în creștere datorită precipitațiilor căzute în interval, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării, pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Tur, Lăpuș, Crişuri, Mureş, Jiu, Putna, bazinele superioare ale Bistriței, Trotușului, Buzăului, bazinul superior și mijlociu al Oltului, pe cursul superior al Prutului și pe cursul mijlociu și inferior al Someșului.
Pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Bega, Timiș, Bârzava, Caraș, Nera, Cerna, Vedea, Bârlad, cursul mijlociu și inferior al Prutului și afluenții acestuia, pe cele din Dobrogea, debitele au fost staționare, iar pe celelalte au fost în general în scădere.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-70%, mai mari (în jurul şi peste mediile lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Lăpuș, Someşul Mare, Moldova, Bistrița, bazinele superioare ale Mureşului și Trotușului şi mai mici (sub 30% din mediile lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Crișul Alb, Bega Veche, Timiș, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, Vedea, Buzău, Bârlad, Suceava, Jijia, bazinul mijlociu și inferior al Mureșului, pe afluenții Trotușului, Jiului, Argeșului și pe unii afluenți ai Oltului.
Este în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ Nr. 5 din 14.03.2025.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.