Situaţia debitelor şi nivelurilor în intervalul 08.08.2026, ora 07.00 – 09.08.2026, ora 07.00
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a fost staționar la valoarea de 1400 m3/s, sub media multianuală a lunii august (3900 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere pe sectoarele Gruia – Bechet, Tr. Măgurele – Călărași și Hârșova – Tulcea și staționare la Corabia și Cernavodă.

Prognoza debitelor şi nivelurilor în intervalul 09.08.2026, ora 07.00 – 16.08.2026, ora 07.00
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staționar la valoarea de 1400 m3/s cu tendință de creștere în ultimele două zile ale intervalului până la valoarea de 1450 m3/s, situându-se sub media multianuală a lunii august (3900m3/s).
Menționăm că estimările prognostice pentru secțiunea Cernavodă au un caracter orientativ, având în vedere impactul potențial al intervențiilor în curs din zona de confluență a Dunării cu brațul Bala, care pot determina reducerea semnificativă a scăderii de niveluri în această secțiune.
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în prima parte a intervalului relativ staționare pe sectoarele Gruia – Bechet și Hârșova – Galați și în scădere ușoară pe sectoarele Corabia – Cernavodă și Isaccea – Tulcea, iar în partea a doua a intervalului vor fi în creștere ușoară pe sectorul Gruia – Corabia și relativ staționare pe sectorul Tr. Măgurele – Tulcea.
