Debitele au fost, în general, în scădere, exceptând cursurile mijlocii și inferioare ale râurilor: Someș, Mureș, Bârlad și cursurile inferioare ale Barcăului, Crișurilor, Târnavelor, Begăi, Timișului, Bârzavei și Prutului, unde au fost în creștere prin propagare.
Pe râurile din bazinul Vedei, bazinul mijlociu și inferior al Argeșului și pe râurile din Dobrogea, debitele au fost relativ staționare.
Debitele se situează, în general, sub mediile multianuale lunare, cu valori cuprinse între 30–90% din acestea, mai mari (în jurul și peste mediile lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Buzău, Rm. Sărat și mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Tur, Crasna, Barcău, Bega Veche, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, Suceava, Moldova, Bârlad, Prut (exceptând Jijia), cursurile superioare ale Mureșului și Begăi și pe unii afluenți ai Crișului Alb, Jiului, Oltului și Mureșului inferior.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
