În primele două zile ale intervalului de prognoză, debitele medii zilnice vor fi, în general, relativ staționare, exceptând râurile din centrul și sudul țării, unde vor fi în creștere ușoară ca urmare a precipitațiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării.
În partea a doua a intervalului, debitele medii zilnice vor fi în scădere pe râurile din centrul și sudul țării și relativ staționare pe celelalte.
Pe toată durata intervalului sunt posibile creșteri de niveluri și debite pe unele râuri mici din zonele de deal și de munte, ca urmare a precipitațiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zonele montane și propagării.
