Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 18.03.2026 ora 07.00 – 19.03.2026 ora 07.00
RÂURI
Debitele au fost relativ staționare, exceptând cursurile mijlocii și inferioare ale râurilor: Crișul Negru, Crișul Alb și Mureș, unde au fost în ușoară scădere.
Debitele se situează sub mediile multianuale lunare, cu valori cuprinse între 30–90% din acestea, mai mari (în jurul și peste mediile lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Prahova, bazinele superioare ale Bistriței, Jiului, Argeșului, cursul superior al Buzăului și mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Tur, Lăpuș, Crasna, Barcău, Crișuri, Moravița, Bârlad, pe unele râuri din bazinul Jijiei și pe afluenții Prutului inferior.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 18 – 19.03.2026 a fost în scădere, având valoarea de 3600 m3/s, sub media multianuală a lunii martie (6700 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere.
Prognoza hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 19.03.2026 ora 07.00 – 20.03.2026 ora 07.00
RÂURI
Debitele vor fi relativ staționare.
Sunt posibile creșteri ușoare de niveluri și debite pe unele râuri mici din zonele de deal și munte datorită precipitațiilor lichide prognozate și cedării apei din stratul de zăpadă, cu o probabilitate mai mare în Oltenia și Moldova.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.
DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în scădere (3500 m3/s).
În aval de Porțile de Fier debitele vor fi în scădere.