Caracterizarea stării râurilor în intervalul 09.03.2026 ora 07.00 – 10.03.2026 ora 07.00

Debitele au fost relativ staționare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Iza, Tur, Lăpuș, Crișul Negru, Crișul Alb, Timiș, Caraș, Nera, Vedea, Rm. Sărat, Putna, Bârlad, Prut, bazinul superior al Oltului, bazinele inferioare ale Argeșului și Ialomiței unde au fost, în general, în scădere.
Debitele se situează sub mediile multianuale lunare, cu valori cuprinse între 30–90% din acestea, mai mari (în jurul și peste mediile lunare) pe râurile din bazinul hidrografic Prahova, bazinele superioare ale Jiului, Argeșului, Buzăului, pe majoritatea afluenților Bistriței și mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Crișul Negru, Crișul Alb, Moravița, Bârlad, bazinul inferior al Someșului, pe unele râuri din bazinul Jijiei și pe afluenții Prutului inferior.
Formațiunile de gheață (gheață la maluri, pod de gheață) prezente în bazinul superior al Bistriței s-au menținut fără modificări importante.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.