Debitele au fost, în general, în scădere, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Bârlad, bazinele inferioare ale Jiului, Vedei, Argeșului, Ialomiței, pe cursul Siretului, cursul superior al Prutului, cursurile mijlocii și inferioare ale Someșului, Mureșului, Buzăului și cursurile inferioare ale Crișului Negru, Crișului Alb, Târnavelor, Begăi, Timișului, Putnei și Sucevei, unde au fost în creștere ca urmare a efectului combinat al cedării apei din stratul de zăpadă, precipitațiilor lichide căzute în interval, evoluției formațiunilor de gheață și propagării, iar pe râurile din Dobrogea, debitele au fost, relativ, staționare.
Debitele se situează, în general, la valori în jurul și peste mediile multianuale lunare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Rm. Sărat, bazinul mijlociu și inferior al Prutului, unde se situează la valori cuprinse între 30–90% din acestea, precum și râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Bârlad și unele râuri din bazinul Jijiei, unde se situează la valori sub 30%.
Formațiunile de gheață (gheață la mal, pod de gheață) existente pe râurile din Moldova, au fost în intensificare și ușoară extindere.
Curge năboi: Bistrița – Dorna Giumalău, Bistrița – Dorna Arini, Dorna – Dorna Candrenilor, Dămuc – Dămuc, Iapa – Luminiș.
În interval s-au situat peste:
– COTA DE INUNDAȚIE râul Pogăniș la stația hidrometrică Valea Pai (250+7)-jud. CS;
– COTELE DE ATENȚIE râurile la stațiile hidrometrice: Nera – Dalboșeț (250+0)-jud. CS, Nera – Sasca Montană (190+17)-jud. CS, Pârâul Câinelui – Vârtoapele (200+25)-jud. TR, Teleorman – Tătărăști (160+24)-jud. TR, Dâmbovnic – Slobozia (80+13)-jud. AG.
Se situează peste:
– COTELE DE INUNDAȚIE râul Neajlov la stațiile hidrometrice: Moara din Groapă (120+23)-jud. DB și Vadu Lat (200+0)-jud. GR;
– COTELE DE ATENȚIE râurile la stațiile hidrometrice: Bârzava – Partoș (50+58)-jud. TM, Călmățui – Crângu (80+14)-jud. TR, Urlui – Furculești (150+5)-jud.TR, Glavacioc – Crovu (200+21)-jud. GR și Miletin – Șipote (150+47)-jud. IS.
În interval au fost emise două ATENȚIONĂRI HIDROLOGICE și o AVERTIZARE HIDROLOGICĂ pentru fenomene imediate.
A fost în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 25 din 25.02.2026.
