Caracterizarea stării râurilor în intervalul 25.01.2026 ora 07.00 – 26.01.2026 ora 07.00

Debitele au fost, în general, staționare, exceptând râurile din bazinele: Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş, Barcău, Crişuri, Bega, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna şi bazinul mijloicu al Mureşului, unde au fost în creştere ca urmare a efectului combinat al precipitațiilor căzute în interval, cedării apei din stratul de zăpadă, evoluției formațiunilor de gheață şi propagării, şi numai prin propagare pe cursul superior al Prutului.
Debitele se situează în general la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-90%, mai mari (în jurul și peste 100% din acestea) pe râurile din bazinele hidrografice: Prahova, Argeș, bazinele superioare ale Târnavei Mari, Jiului şi Argeşului, pe cursul Jiului, pe cursul superior al Prutului, pe unii afluenți din bazinul superior și mijlociu al Oltului, bazinul inferior al Ialomiței și mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Crișul Negru, Crișul Alb, Moravița, Bârlad, în bazinul inferior al Barcăului, pe unele râuri din Dobrogea și pe unii afluenți ai Prutului.
Formațiunile de gheață (gheață la maluri, pod de gheață, năboi, zăpor) existente au fost, în restrângere, diminuare și eliminare.
Curge năboi (zăpadă înghețată în albie) pe râurile la stațiile hidrometrice: Mureș – Gloden şi Neagra – Gura Negrii.
Se înregistrează fenomenul de zăpor pe râurile la stațiile hidrometrice: Suciu-Suciu de Jos, Lăpuș-Răzoare, Rebra-Rebrișoara, Buzău-Racovița şi Bistrița-Frumosu.
Curg sloiuri pe râurile la stațiile hidrometrice: Ialomița-Slobozia, Valea Rea-Măguricea, Valea Albă-Boinești Sud, Talna-Pășunea Mare, Turț-Gherța Mare, Șieu-Domnești şi Beliu-Berechiu,
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.