Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 12.06.2025 ora 07.00 – 13.06.2025 ora 07.00
RÂURI
Debitele au fost în scădere, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Crişuri, Caraş, Nera, Cerna, cursul mijlociu şi inferior al Prutului și cele din Dobrogea, unde au fost, în general, staționare.
Debitele se situează în general la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-80%, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinul Jijiei şi bazinul superior al Ialomiței, și mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Crișul Alb, Crișul Negru, Bega Veche, Bega, Timiş, Moravița, Nera, Cerna, Bârlad, pe râurile din Dobrogea și pe unii afluenți ai Argeșului superior, Jiului inferior și Oltului inferior.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 12 – 13.06.2025 a fost în scădere, având valoarea de 4000 m3/s, sub media multianuală a lunii iunie (6400 m3/s).
În aval de Porţile de Fier, debitele au fost în scădere, exceptând sectorul Bechet – Zimnicea, unde au fost în creștere ușoară.
Prognoza hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 13.06.2025 ora 07.00 – 14.06.2025 ora 07.00
RÂURI
Debitele vor fi în general în scădere, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Crişuri, Caraş, Nera, Cerna, cursul mijlociu şi inferior al Prutului și cele din Dobrogea, unde debitele vor fi staționare.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.
DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în scădere (3800 m3/s).
În aval de Porțile de Fier, debitele vor fi în scădere.