Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 18.05.2023 ora 07.00 – 19.05.2023 ora 07.00
RÂURI
Debitele au fost în general staționare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Someş, Crasna, Barcău, Crişuri, Bega, Timiş, bazinul superior şi mijlociu al Bistriței unde au fost în creştere datorită precipitațiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă în zonele montane înalte şi propagării şi numai prin propagare pe cursurile inferioare ale Mureşului şi Jiului şi pe cursul superior al Prutului.
Pe cursul superior şi mijlociu al Jiului şi pe cursul inferior al Oltului debitele au fost în scădere.
În interval s-a situat peste COTA DE ATENȚIE, râul Latorița la stația hidrometrică Gura Latoriței (200+10) – jud. VL.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-90%, mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Caraş, Cerna, Rm. Sărat, Bârlad, Jijia şi pe unii afluenți ai Jiului, Trotuşului, Argeşului superior şi Oltului inferior.
În interval a fost emisă o ATENȚIONARE HIDROLOGICĂ pentru fenomene imediate.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 18.05 – 19.05.2023 a fost în creștere, având valoarea de 8200 m3/s, peste media multianuală a lunii mai (7250 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în creștere.
Prognoza hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 19.05.2023 ora 07.00 – 20.05.2023 ora 07.00
RÂURI
Debitele vor fi în general staționare exceptând cursurile inferioare ale Someşului, Crişului Negru, Crişului Alb, Mureşului, Begăi şi Timişului unde vor fi în creștere datorită propagării.
Sunt posibile creșteri de niveluri şi debite pe unele râuri din zonele de deal și munte din vestul țării, datorită precipitațiilor sub formă de aversă prognozate.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.
DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creştere (8600 m3/s).
În aval de Porțile de Fier debitele vor fi în creștere.