Caracterizarea stării râurilor în intervalul 24.06.2026 ora 07.00 – 25.06.2026 ora 07.00

Debitele au fost, în general, staționare exceptând râurile din bazinele hidrografice: Someșul Mare, Someșul Mic, Arieș, Târnava Mare, Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuș, Putna, Râmnicu Sărat, Buzău, cursul Siretului, bazinele superioare și mijlocii ale Crasnei, Barcăului, Crișurilor, Târnavei Mici și Mureșului, unde au fost în scădere, iar pe cursurile inferioare ale Someșului, Lăpușului, Crasnei, Barcăului, Crișurilor, Târnavei Mici, cursul mijlociu și inferior al Mureșului și cursul inferior al Timișului, debitele au fost în creștere ca urmare a precipitațiilor căzute în interval și propagării.
Debitele se situează, în general, sub mediile multianuale lunare, cu valori cuprinse între 30–90% din acestea, mai mari (în jurul și peste mediile lunare) pe râurile din bazinul hidrografic al Prahovei și mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Iza, Tur, Someș, Crasna, Barcău, Crișuri, Timiș, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, Bârlad, Prut, bazinul superior al Begăi și pe afluenţii Mureșului inferior
În interval au fost emise cinci ATENȚIONĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate.
Este în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 68 din 24.06.2026.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.