Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 29.08.2018 ora 07.00
a) RÂURI
Debitele au fost în general staționare exceptând râurile din bazinele : Vişeu, Iza, Crişul Negru, Bârzava, Moraviţa, Jiu (exceptând cursul său mijlociu şi inferior) Suceava şi Moldova unde au fost în scădere, precum şi cursurile inferioare ale Crişului Alb şi Mureşului, cursurile mijlocii şi inferioare ale Jiului şi Siretului şi cursul superior al Prutului unde au fost în creştere prin propagare.
S-au înregistrat scurgeri pe versanți, torenți, pâraie și creșteri rapide de niveluri și debite pe unele râuri mici din zona de munte din nordul, estul și centrul țării, ca urmare a precipitaţiilor, sub formă de aversă şi mai importante cantitativ, căzute în interval.
Debitele se situează la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Arieș, Vedea, Prahova, Suceava, Moldova, Bistrița, în bazinele superioare ale Barcăului, Crișului Negru, Crișului Alb, Mureșului, Jiului, Trotuşului şi pe cursurile mijlocii şi inferioare ale Mureșului, Begăi, Siretului și Prutului şi pe unele râuri din Dobrogea și mai mici (10-30% din mediile multianuale lunare) pe râurile din bazinul Bârladului, Turului și pe afluenții Jijiei.
În interval au fost emise patru ATENŢIONĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 28.08 – 29.08.2018 a fost în creştere, având valoarea de 2300 m3/s, sub media multianuală a lunii august (4300 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în creștere pe sectorul Gruia – Calafat și în scădere pe sectorul Bechet – Tulcea.
.
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 29.08.2018 – 30.08.2018 ora 07.00
a) RÂURI
Debitele vor fi în general staţionare exceptând cursurile inferioare ale Mureşului, Jiului şi Siretului unde vor fi în creştere prin propagare.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide cu posibile efecte de inundații locale şi creşteri mai însemnate pe unele râuri mici din zonele de munte (mai ales din centrul ţării) ca urmare a precipitaţiilor sub formă de aversă, cu caracter torenţial şi mai importante cantitativ, prognozate.
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staționar (2300 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în creștere pe sectorul Gruia – Bechet și în scădere pe sectorul Corabia – Tulcea.