Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în data de 27.07.2023 ora 07.00

Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 26.07.2023 ora 07.00 – 27.07.2023 ora 07.00

RÂURI
Debitele au fost în creștere, ca urmare a precipitațiilor căzute în interval și propagării, pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Cerna, Buzău, Rm. Sărat, Putna, Trotuș, Bistrița, Moldova, Suceava, bazinele superioare ale Someșului, Jiului, Argeșului, Ialomiței, bazinele superioare și mijlocii ale Mureșului și Oltului.
Pe râurile din bazinele hidrografice: Vedea, Bârlad, Prut, bazinele mijlocii și inferioare ale Jiului, Argeșului, Ialomiței, bazinul inferior al Oltului, cursul Siretului și pe râurile din Dobrogea, debitele au fost relativ staționare și în scădere pe celelalte râuri din țară.
Creşteri mai însemnate de niveluri și debite, s-au înregistrat pe unele râuri din Crișana, Transilvania, Muntenia și Moldova, ca urmare a precipitațiilor căzute în interval sub formă de aversă, izolat mai însemnate cantitativ.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-90 %, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someșul Mic, Bârzava, cursurile superioare ale Trotușului, Bistriței și mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Lăpuș, Crasna, Crișul Negru, Vedea, Tazlău, Rm. Sărat, Bârlad, Jijia, pe unii afluenţi ai Sucevei, Moldovei şi Bistriței și pe râurile din Dobrogea.
În interval a fost emisă o ATENȚIONARE HIDROLOGICĂ pentru fenomene imediate.
Este în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 98 din 26.07.2023.

DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 26.07 – 27.07.2023 a fost în crestere, având valoarea de 3300 m3/s, sub media multianuală a lunii iulie (5350 m3/s).
În aval de Porțile de Fier, debitele au fost în creștere la Gruia, în scădere pe sectorul Calafat – Cernavodă și relativ staționare pe sectorul Hârșova – Tulcea.

Prognoza hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 27.07.2023 ora 07.00 – 28.07.2023 ora 07.00

RÂURI
Debitele vor fi în creștere, ca urmare a precipitațiilor prognozate și propagării, pe râurile din bazinele hidrografice: Argeș, Ialomița, Buzău, Rm. Sărat, Putna, Trotuș, bazinul superior al Someșului, bazinele superioare și mijlocii ale Mureșului, Oltului, cursurile mijlocii și inferioare ale Vișeului, Izei, Turului, Siretului, Bistriței și pe râurile din Dobrogea.
Pe râurile din bazinele hidrografice: Jiu, Vedea, Bârlad, Prut și bazinul inferior al Oltului, debitele vor fi relativ staționare și în scădere pe celelalte râuri din țară.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri pe unele râuri din sudul și sud – estul țării, ca urmare a precipitațiilor prognozate sub formă de aversă, izolat mai însemnate cantitativ.
Se menține în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 98, până la ora 12:00.

DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creștere (3400 m3/s).
În aval de Porțile de Fier, debitele vor fi în creștere pe sectorul Gruia – Corabia și în scădere pe sectorul Tr. Măgurele – Tulcea.