Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 20.05.2019 ora 07.00 – 21.05.2019 ora 07.00
a) RÂURI
Debitele au fost în general în creștere datorită precipitațiilor căzute în interval și propagării, exceptând Crişul Negru, Bega, bazinele mijlocii şi inferioare ale Crişului Repede, Crişului Alb, Argeşului, Ialomiţei şi cursul inferior al Mureşului, unde au fost în scădere.
Pe râurile din bazinul Vedei, pe cursul mijlociu şi inferior al Jiului şi pe cele din Dobrogea, debitele au fost relativ staționare.
Debitele se situează în jurul jurul și peste normalele lunare multianuale, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Tur, Crişuri, Arieş, Cerna, Vedea, Dâmboviţa, Olt mijlociu şi inferior, afluenţii Jiului mijlociu şi inferior, unii afluenţi ai Argeşului, bazinul superior al Bârladului și râurile din Dobrogea unde se situeaza la valori cuprinse între 40 – 90% din acestea.
Se situează peste:
– COTA DE PERICOL râul Budac la staţia hidrometrică Budacu de Jos (250+2)-jud.BN
– COTELE DE INUNDAŢIE râurile la staţiile hidrometrice: Şieu – Domneşti (300+10)-jud.BN, Agrij – Românaşi (100+10)-jud.SJ, Zalău – Borla (280+16)-jud.SJ, Dornişoara – Poiana Stampei (150)-jud.SV, Dorna – Dorna Cândreni (170+4)-jud.SV, Tesna – Cosna (160+2)-jud.SV şi Prut – Stânca Aval (300+70)-jud.BT,
– COTELE DE ATENŢIE râurile la staţiile hidrometrice: Vişeu – Poiana Borşa (160)-jud.MM, Straja – Straja (100)-jud.BN, Bârgău – Mureşenii Bârgăului (110+2)-jud.BN, Someşul Mare – Valea Mare (110+8)-jud.BN, Mureş – Stânceni (170+4)-jud.MS, Moravița – Moravița (250+40)-jud. TM, Olt – Micfalău (210+10)-jud.CV, Vârghiş – Vârghiş (50)-jud.CV, Prut – Oancea (440+15)-jud. GL, Prut – Şiviţa (360+6)-jud.GL.
În interval s-au situat peste:
– COTA DE INUNDAŢIE râul Ozunca la staţia hidrometrică Băţanii Mari (250+25)-jud.CV;
– COTELE DE ATENŢIE râurile la staţiile hidrometrice: Nadaş – Aghireşu (100+6)-jud.CJ, Niraj Mic – Miercurea Nirajului (250)-jud.MS, Ciclova – Vrăniuţ (150)-jud.CS.
Este în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 17 din 20.05.2019.
În interval au fost emise 2 AVERTIZĂRI HIDROLOGICE şi o ATENŢIONARE HIDROLOGICĂ pentru FENOMENE IMEDIATE.
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 20.05 – 21.05.2019 a fost în scădere, având valoarea de 8800 m3/s, peste media multianuală a lunii mai (7250 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere pe sectorul Gruia – Calafat, staționare la Bechet și în creștere pe sectorul Corabia – Tulcea.
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 21.05.2019 ora 07.00 – 22.05.2019 ora 07.00
a) RÂURI
Debitele vor fi în general în creștere datorită precipitațiilor, sub formă de aversă, în curs, celor prognozate și propagării, exceptând Bega şi cursurile inferioare ale Crişurilor, Mureşului, Argeşului şi Ialomiţei, unde vor fi în scădere.
Pe râurile din bazinul Vedei şi pe cele din Dobrogea, debitele vor fi relativ staționare.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din nordul, centrul şi sudul ţării, cu posibile depășiri ale COTELOR DE APĂRARE, datorită precipitaţiilor în curs, celor prognozate şi propagării.
Datorită propagării viiturilor formate anterior, se vor mai situa peste COTELE DE ATENȚIE unele râuri din bazinele Someşului, Mureşului, Moraviţei, Oltului Siretului şi Prutului.
Se menţine în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 17 din 20.05.2019.
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere (8600 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere pe sectorul Gruia – Tr.Măgurele şi în creștere pe sectorul Zimnicea – Tulcea.