Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 18.02.2020 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul
17.02.2020 ora 07.00 – 18.02.2020 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost în general staţionare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişuri şi Mureş, unde vor fi în scădere uşoară.
Formaţiunile de gheaţă (preponderent gheaţă la maluri şi izolat năboi şi pod de gheață) prezente în centrul şi estul ţării au fost în diminuare, restrângere şi eliminare.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste mediile multianuale lunare) pe cursurile superioare ale râurilor: Suceava, Moldova, Bistriţa şi Trotuş şi mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Moraviţa, Vedea, Jijia, Bârlad, pe unii afluenți ai Jiului inferior (Coșuștea, Amaradia, Raznic), ai Oltului mijlociu şi inferior (Homorod, Şercaia, Pârâul Nou, Hârtibaciu, Lotru, Cungrişoara, Mamu, Beica, Olteţ) și ai Argeșului (Râul Doamnei, Argeşel, Cârniciov, Neajlov).
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
 
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 17.02.2020 – 18.02.2020 a fost în scădere, având valoarea de 5500 m3/s, peste media  multianuală a lunii februarie (5300 m3/s).   
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere pe sectorul Gruia – Zimnicea și în creștere pe sectorul Giurgiu – Tulcea.
 
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul
18.02.2020 ora 07.00 – 19.02.2020 ora 07.00
 
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în general staţionare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişuri şi Mureş, unde vor fi în scădere.
Formațiunile de gheață (preponderent gheaţă la maluri, izolat năboi şi pod de gheață)  existente vor fi în restrângere, diminuare şi eliminare.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere (5400 m3/s).
În aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în scădere la Gruia și pe sectorul Bechet – Călărași, şi în creștere la Calafat și pe sectorul Cernavodă – Tulcea.