Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 11.08.2018 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 11.08.2018 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost în general în scădere, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Iza, Vișeu, Tur, Crasna, Bega Veche, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna unde au fost relativ staţionare.
Debitele au fost în creștere datorită precipitațiilor căzute în interval pe cursurile superioare ale râurilor: Crișul Pietros, Crișul Negru, Crișul Alb, Arieș și local pe cursul inferior al Mureșului precum şi pe cursul inferior al Prutului unde au fost în creştere prin propagare.
Debitele se situează la valori peste mediile multianuale lunare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someș, Crasna, Barcău, Târnave, Cerna, Bârlad, cursurile superioare ale Mureşului, Siretului, Buzǎului şi unii afluenţi ai Oltului superior şi Argeşului superior, unde se situează la valori sub 90% din normalele lunare.
 Se situeazǎ la COTA DE ATENŢIE, prin propagare, râul Prut la staţia hidrometrică Oancea (440+3)-jud. GL.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 10.08 – 11.08.2018 a fost în scădere, având valoarea de 3100 m3/s, sub media multianuală a lunii august (4300 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere.
 
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 11.08.2018 – 12.08.2018 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în general în scădere, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Iza, Vișeu, Tur, Crasna, Barcǎu, Bega, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna și cursul superior al Timişului şi râurile din Dobrogea, unde vor fi relativ staţionare, precum şi cursul inferior al Prutului unde vor fi în creştere prin propagare.
Debitele se situează la valori peste mediile multianuale lunare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someș, Crasna, Barcău, Târnave, Cerna, Bârlad, cursurile superioare ale Mureşului, Siretului, Buzǎului şi unii afluenţi ai Oltului superior şi Argeşului superior, unde se situează la valori sub 90% din normalele lunare.
Sunt posibile creșteri izolate de niveluri și debite pe unele râuri mici din zonele de deal și munte si pe unele râuri din Dobrogea, ca urmare a precipitaţiilor, prognozate sub forma de aversa.
Se va situa peste COTA DE ATENȚIE râul Prut la s.h. Oancea (440+3) – jud.GL
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere (3000 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere.