Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 08.07.2021 ora 07.00 – 09.07.2021 ora 07.00
a) RÂURI
Debitele au fost, în general, în scădere, exceptând cursurile inferioare ale Mureșului, Buzăului și Putnei, unde vor fi în creștere prin propagare și râurile din bazinele hidrografice: Bega, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna și bazinul mijlociu și inferior al Prutului unde au fost relativ staționare.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienţi moduli cuprinşi între 30-90%, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Călmățui, Prahova, Bistrița, bazinul superior al Oltului, cursurile Someșului, Prutului, cursurile superioare ale Moldovei, Trotușului, Putnei și pe unele râuri din Dobrogea şi mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinul hidrografic: Timiș, Moravița, Caraș, Nera, Cerna.
În interval a fost emisă o ATENȚIONARE HIDROLOGICĂ pentru fenomene imediate.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 08.07.2021 – 09.07.2021 a fost staționar, având valoarea de 3700 m3/s, sub media multianuală a lunii iulie (5350 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere.
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 09.07.2021 ora 07.00 – 10.07.2021 ora 07.00
a) RÂURI
Debitele vor fi, în general, în scădere, exceptând cursul inferior al Mureșului unde vor fi în creștere ca urmare a propagării și râurile din bazinele hidrografice: Bega, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna și bazinul mijlociu și inferior al Prutului, unde vor fi relativ staționare.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu efect de inundaţii locale şi creşteri mai însemnate de niveluri şi debite, pe unele râuri mici, îndeosebi din zona de deal și de munte din vestu și nord-vestul țării, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, sub formă de aversă, cu caracter torenţial şi mai însemnate cantitativ.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staționar (3700 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere.