Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 05.12.2020 ora 07.00

Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul
04.12.2020 ora 07.00 – 05.12.2020 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost în general staționare, exceptând Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Alb, Crişul Negru şi cursul superior al Jiului unde au fost în creştere uşoară, ca urmare a cedării apei din stratul de zăpadă din zona de munte şi propagării.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi, pod de gheață) au fost în diminuare și restrângere.
Debitele se situează la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinul Cibinului, pe cursul inferior al Begăi, cursul mijlociu și inferior al Siretului și pe unele râuri din Dobrogea și mai mici (sub 30% din normalele lunare) în bazinele hidrografice: Vaser, Iza, Mara, Bistrița, Lăpuș, Crasna, Crişul Negru, Crişul Alb, Barcău, Bega Veche, Moraviţa, Nera, Cerna, Rm. Sărat, Milcov, Tazlău, Bârlad, cursul inferior al Bistriței şi pe unii afluenţi ai Jiului, Argeşului superior şi ai Oltului mijlociu și inferior.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 04.12 – 05.12.2020 a fost în scădere,   având   valoarea   de   3100 m3/s,   sub   media   multianuală a lunii decembrie (5200 m3/s).
Pe tot sectorul aval de Porţile de Fier, debitele au fost în scădere.
 
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul
05.12.2020 ora 07.00 – 06.12.2020 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în general staționare, exceptând Crasna, Barcău, Crişuri, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, cursurile mijlocii şi inferioare ale Timişului şi Jiului unde vor fi în creştere ca urmare a cedării apei din stratul de zăpadă din zona de munte şi propagării.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi, pod de gheață) existente vor fi în uşoară diminuare și restrângere.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar (3100 m3/s).
Pe tot sectorul aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în scădere.