Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 04.07.2019 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 03.07.2019 ora 07.00 – 04.07.2019 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost în general staţionare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Someş, Crişuri, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, cursul Siretului şi cursul superior şi cel inferior al Prutului, unde au fost în scădere.
Pe cursul inferior al Vişeului, debitele au fost în creştere prin propagare.
Creşteri de niveluri şi debite s-au înregistrat pe unii afuenţi ai Siretului şi Prutului, ca urmare a precipitaţiilor, sub formă de aversă, căzute în interval.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Bega, Timiş, Moldova, pe cursul superior şi cursul inferior al Prutului, pe cursurile superioare ale Oltului, Ialomiţei, pe cursul inferior al Argeșului și pe unii afluenți ai Jiului şi mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice Jijia, Sitna, Bahlui şi pe unii afluenţi ai Mureşului inferior (Domald, Secaș, R. Mare, Strei).
Se situează peste COTA DE ATENŢIE râul Prut la staţia hidrometrică Şiviţa (360+64)-jud.GL.
În interval au fost emise 6 AVERTIZĂRI HIDROLOGICE şi 12 ATENŢIONĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate.
Este în vigoare ATENŢIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 49 din 03.07.2019.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 03.07 – 04.07.2019 a fost în scădere, având valoarea de 5200 m3/s, sub media multianuală a lunii iulie (5350 m3/s).   
În aval de Porţile de Fier, debitele au fost în scădere pe sectoarele Gruia – Corabia  și Giurgiu – Tulcea și în creștere pe sectorul Tr. Măgurele – Zimnicea.
 
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 04.07.2019 ora 07.00 – 05.07.2019 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în general staţionare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crişuri, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna şi cursul mijlociu şi inferior al Prutului, unde vor fi în scădere.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie și creșteri mai însemnate de debite și niveluri pe unele râuri mici, în special din zonele de deal şi de munte, ca urmare a precipitaţiilor, sub formă de aversă, prognozate.
Se va situa peste COTA DE ATENŢIE râul Prut la staţia hidrometrică Şiviţa (360+50)-jud.GL.
Se menţine în vigoare ATENŢIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 49 din 03.07.2019.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere (5000 m3/s).
În aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în scădere.