Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în data de 02.07.2019 ora 07.00

Situaţia hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 01.07.2019 ora 07.00 – 02.07.2019 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele au fost în general în scădere, exceptând cursul mijlociu al Prutului (sectorul Ungheni – Fălciu) , unde au fost în creştere prin propagare şi râurile din Dobrogea, unde au fost  staţionare.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Crișul Alb, Bega, Bârzava, Jiu, Olteț, Ialomița , pe cursurile Vedei și Prutului, pe cursurile superioare ale Carașului și Oltului, pe cursul mijlociu și inferior al Timișului și pe cursul inferior al Argeșului și mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice Jijia, Sitna, Bahlui și pe unui afluenți ai Mureșului inferior (Domald, Secaș, Cugir, Sebeș, R. Mare, Strei).
Se situează peste COTELE DE ATENŢIE râul Prut la staţiile hidrometrice Oancea (440+6)-jud.GL şi Şiviţa (360+74)-jud.GL.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 01.07 – 02.07.2019 a fost în scădere, având valoarea de 5800 m3/s, peste media multianuală a lunii iulie (5350 m3/s).   
În aval de Porţile de Fier debitele au fost  în scădere.
 
Prognoza hidrologică pe râuri şi Dunăre în intervalul 02.07.2019 ora 07.00 – 03.07.2019 ora 07.00
 
a) RÂURI
Debitele vor fi în general în scădere, exceptând afluenții Prutului și râurile din Dobrogea, unde vor fi staţionare.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie și creșteri mai însemnate de debite și niveluri pe unele râuri mici, în special din zonele de deal şi munte, ca urmare a precipitaţiilor sub formă de aversă prognozate, în special pe râurile din nordul și nord-estul țării.
Se va situa peste  COTELE DE ATENŢIE râul Prut la staţiile hidrometrice Oancea (440)-jud.GL şi Şiviţa (360+70)-jud.GL.
 
b) DUNĂRE
Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere (5400 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi  în scădere.