Prognoza medie durata rauri în intervalul 25.12.2021 ora 07.00 – 31.12.2021 ora 07.00

În prima jumătate a intervalului de prognoză, debitele vor fi în creştere ca urmare a efectului combinat al precipitațiilor lichide prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă, evoluției formațiunilor de gheață şi propagării pe râurile din jumătatea de vest a țării şi relativ staționare pe celelalte râuri.
Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu efect de inundaţii locale şi creșteri mai însemnate de niveluri și debite, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APӐRARE, ca urmare a precipitațiilor lichide mai însemnate cantitativ prevăzute și cedării apei din stratul de zăpadă, se pot înregistra pe unele râuri din nordul, vestul şi centrul țării.
În partea a doua a intervalului, debitele vor fi în scădere, exceptând cursurile mijlocii şi inferioare ale râurilor mari din jumătatea de vest a țării, unde vor fi în creştere prin propagare şi râurile din sudul şi estul țării, unde vor fi relativ staționare.
Formațiunile de gheață vor fi în restrângere, diminuare şi eliminare, în special pe râurile din vestul țării, exceptând ultima parte a intervalului, cănd vor fi în uşoară intensificare şi extindere, în special în zonele montane din nordul țării.