Prognoza medie durata rauri în intervalul 23.01.2023 ora 07.00 – 29.01.2023 ora 07.00

În prima parte a intervalului, debitele medii zilnice vor fi în general în creștere datorită precipitațiilor lichide prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării, exceptând râurile din zonele montane unde vor fi în scădere, pe cele din bazinele Bârlad şi Prut precum și pe cele din Dobrogea unde vor fi staționare.
În partea a doua a intervalului, debitele medii zilnice vor fi în general în scădere, exceptând cursurile mijlocii și inferioare ale râurilor mari din nord – vestul, vestul, sud-vestul și sudul țării unde vor fi în creștere prin propagare.
În primele două zile ale intervalului sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu depășirea COTELOR DE APĂRARE pe unele râuri din jumătatea de sud a țării, ca urmare a precipitațiilor lichide, însemnate cantitativ prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării.
Spre sfârșitul intervalului de prognoză este posibilă apariția fenomenelor de iarnă (gheață la maluri, năboi) pe unele sectore de râuri din zonele montane din nordul și centrul țării.