Prognoza medie durata rauri în intervalul 18.06.2021 ora 07.00 – 24.06.2021 ora 07.00

 
Debitele medii zilnice vor fi în creștere în prima parte a intervalului de prognoză ca urmare a precipitațiilor prognozate și propagării, pe râurile din sudul și estul țării și în general în scădere pe celelalte râuri.
În partea a doua a intervalului debitele medii zilnice vor fi ȋn general în scădere, exceptând cursurile mijlocii și inferioare ale râurilor Siret și Prut unde vor fi în creștere prin propagare.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri mai importante de niveluri și debite, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE pe unele râuri din Muntenia, Moldova, Dobrogea și sudul Transilvaniei, cu probabilitate mai mare pe râurile mici din zonele de deal și munte, datorită precipitațiilor mai însemnate cantitativ, sub formă de aversă, prognozate.