Prognoza medie durata rauri în intervalul 16.03.2021 ora 07.00 – 22.03.2021 ora 07.00

Debitele medii zilnice vor fi în creștere în primele două zile ale intervalului pe majoritatea râurilor din țară ca urmare a efectului combinat al precipitațiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării și în scădere în restul intervalului, exceptând cursurile mijlocii și inferioare ale râurilor mari, unde vor fi în creștere datorită propagării.
Creșteri mai importante de niveluri și debite ca urmare a precipitațiilor mai însemnate cantitativ prognozate și cedării apei din stratul de zăpadă se pot înregistra, în primele două zile ale intervalului pe unele râuri din zonele de deal și munte din nordul, centrul, sudul și nord-estul țării.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE, pe unele râuri din bazinele superioare ale Izei, Lăpuşului, Someşului, Crişului Negru, Crişului Alb, Begăi, Timişului, Bărzavei, Caraşului, Jiului, bazinul Turului, precum şi pe unii afluenți ai Oltului inferior.
Formațiunile de gheață (gheață la maluri) existente izolat pe râurile din bazinele superioare ale Bistriței și Moldovei vor fi în diminuare, restrângere și eliminare în primele două zile ale intervalului, iar în restul intervalului vor fi în extindere şi intensificare şi de asemenea îşi vor face apariţia şi pe alte râuri din zonele montane din nordul şi centrul țării.