Prognoza hidrologică pentru râuri în intervalul 31.05.2024 ora 07.00 – 01.06.2024 ora 07.00

Debitele vor fi în general în scădere exceptând râurile din bazinele hidrografice Jiu, Olt, Vedea, Argeș, Ialomița și râurile din Dobrogea unde debitele vor fi relativ staționare, și râurile din bazinele mijlocii și inferioare ale râurilor Tur, Someș, Crasna, Barcău, Crișuri, cursul inferior al Mureșului și cursul Prutului unde debitele vor fi în creștere datorită propagării.
Sunt posibile creşteri izolate de debite şi niveluri pe unele râuri mici din zonele montane, ca urmare a precipitațiilor, sub formă de aversă, prognozate și propagării .
Rămâne în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr.42 din 30.05.2024 până în data de 31.05.2024 la ora 09:00.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.