Prognoza hidrologica pentru rauri în intervalul 27.09.2020 ora 07.00 – 28.09.2020 ora 07.00

Debitele vor fi în general în scădere ușoară, exceptând râurile din bazinele hidrografice ale Vișeu, Iza, Tur, Someșul Mare, Someșul Mic, bazinul superior și mijlociu al Mureșului, bazinele mijlocii și inferioare al Jiului, Oltului, Argeșului, cursurile principale ale râurilor mari din bazinul hidrografic al Siretului și Prutului, cursul superior al Someșului, cursurile mijlocii și inferioare ale Crasnei, Barcăului, Crișurilor, Timișului, Bârzavei, Moraviței, Carașului, Nerei, Cernei, unde vor fi în creștere ca urmare a propagării și precipitațiilor prognozate.
Sunt posibile scurgeri pe versanţi, torenţi, pâraie, creşteri de niveluri şi debite pe unele râuri mici din zonele de deal și munte, în special pe cele din vestul, centrul și sudul țării datorită precipitațiilor sub formă de aversă prognozate.
Se menține în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 54 din 26.09.2020.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.