Prognoza hidrologică pentru râuri în intervalul 07.05.2024 ora 07.00 – 08.05.2024 ora 07.00

Debitele vor fi în creștere pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someșul Mare, Bistrița, Moldova, Suceava, Bașeu, Jijia, Bahlui, bazinul superior și mijlociu al Oltului, bazinele superioare ale Mureșului, Crișurilor, Arieșului, Argeșului, Ialomiței, Buzăului și Trotușului datorită precipitațiilor prognozate, cedării apei din zonele montane aferente și propagării.
Pe râurile din bazinele hidrografice Vedea, Bârlad, pe afluenții din bazinul inferior al Prutului și pe cele din Dobrogea, debitele vor fi staționare, iar pe celelalte vor fi, în general, în scădere.
Ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE, pe unele râuri din zonele de deal și munte din Muntenia și nordul Moldovei.
Intră în vigoare ATENŢIONAREA HIDROLOGICĂ NR. 31 DIN 07.05.2024 începând cu ora 13:00.