Râuri interioare:
În luna ianuarie 2022 regimul hidrologic se va situa în general la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mari (80-100%) pe râurile din bazinele hidrografice: Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Arieş, Argeş, Ialomiţa, Buzău, în bazinul Mureşului – aval confluenţă Târnave, în bazinul superior şi mijlociu al Oltului şi pe cursul superior şi mijlociu al Trotuşului şi mai mici (30-50%) pe râurile din bazinele hidrografice ale Oltului inferior, Vedei, Bârladului şi pe afluenţii Prutului.
În luna februarie 2022 regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mari (80-100%) pe râurile din bazinele hidrografice: Arieş, Ialomiţa, Buzău, în bazinul Mureşului – aval confluenţă Târnave şi în bazinele superioare ale Oltului şi Trotuşului şi mai mici (30-50%) pe râurile din bazinele hidrografice ale Oltului inferior, Vedei, Bârladului şi pe afluenţii Prutului.
În lunile ianuarie şi februarie 2022 formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, pod de gheaţă, curgeri de năboi şi sloiuri, blocaje de gheţuri) vor avea extinderi şi intensităţi variabile, mai ales pe râurile din zona de munte din nordul, estul şi centrul ţării, fiind frecvent podul de gheaţă pe râurile mici. În funcţie de evoluţia temperaturilor şi a precipitaţiilor, formaţiunile de gheaţă vor putea produce prin evoluţia lor blocaje de gheţuri pe unele sectoare de râu, care pot determina variaţii semnificative de niveluri, îndeosebi pe unele râuri din bazinele hidrografice: Bistriţa, Olt, Mureş, Vişeu, Iza şi Someş.
În luna martie 2022 regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mici (30-50%) pe afluenţii Oltului înferior şi pe cei ai Prutului şi pe râurile din bazinele hidrografice: Vedea, Rm. Sărat şi Bârlad. În luna martie formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi, pod de gheaţă, blocaje de gheţuri) vor fi în diminuare, restrângere şi chiar eliminare spre sfârşitul lunii şi pot determina creşteri artificiale de niveluri şi debite pe unele râuri din nordul, centrul şi estul ţării (în special pe Vişeu, Iza, pe cursurile superioare şi mijlocii ale Someşului, Mureşului, Oltului, Bistriţei şi pe unii afluenţi ai lor).
Fluviul Dunărea
Pe baza elementelor statistice de medie şi lungă durată a fost elaborată prognoza debitelor medii şi extreme lunare pe Dunăre la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) pentru intervalul ianuarie – martie 2022, valori prezentate în tabelul de mai jos:
|
Ianuarie 2022 |
Februarie 2022 |
Martie 2022 |
|||
m.a. |
|
m.a. |
|
m.a. |
|
|
Q maxim (mc/s) |
|
7700 |
|
5200 |
|
8500 |
Q mediu (mc/s) |
4950 |
5500 |
5300 |
3700 |
6700 |
6500 |
Q minim (mc/s) |
|
3500 |
|
2800 |
|
3600 |
De asemenea, în tabel, în coloana „m.a.” sunt prezentate valorile medii multianuale ale debitelor corespunzătoare lunilor: ianuarie, februarie şi martie.
Aceste prognoze de lungă durată se vor actualiza prin prognozele de scurtă durată care vor fi precedate, în situaţiile în care se prognozează posibilitatea depăşirii COTELOR DE APᾸRARE, de avertizări hidrologice emise pe baza situaţiei hidrologice şi a evoluţiei factorilor meteorologici din momentul respectiv.