Debitele au fost în general în scădere, exceptând râurile din bazinele hidrografice Tur, Bahlui, cursul inferior al Jijiei și cursul mijlociu și inferior al Moldovei unde au fost în ușoară creștere datorită precipitațiilor căzute în interval și propagării.
Pe râurile din bazinul Vedea, bazinul inferior al Argeșului și cele din Dobrogea, debitele au fost relativ staționare.
Scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide cu efecte de inundaţii locale şi creşteri de niveluri şi debite s-au înregistrat pe unele râuri mici din zonele montane, în special din bazinele hidrografice Someșul Mare, Lotru și Cibin datorită averselor însemnate cantitativ căzute în interval.
Debitele se situează la valori cuprinse între 30-90% din mediile lunare multianuale, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe: Someșul Mic, Timiș, Bârzava, Jiu, pe cursurile superioare ale râurilor Moldova, Bistriţa, Trotuş şi pe cursul Prutului și mai mici (10-30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele Bârladului si Jijiei.
Se menţine peste COTA DE ATENŢIE râul Prut la staţia hidrometrică Şiviţa (360+40)- jud. GL, ca urmare a tranzitării în regim controlat prin Acumularea Stânca Costeşti a viiturilor formate în amonte de intrarea în ţară.
În interval au fost emise nouă ATENȚIONĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate și o AVERTIZARE HIDROLOGICĂ pentru fenomene imediate.