Caracterizarea stării râurilor în intervalul 29.10.2023 ora 07.00 – 30.10.2023 ora 07.00

Debitele au fost în general staționare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș (exceptând cursul inferior al acestuia, aval s.h. Ulmeni), Crișuri, Mureș (exceptând cursul mijlociu al acestuia), Bega Veche, Bega, Timiș (exceptând cursul inferior al acestuia), Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, bazinul superior și mijlociu al Jiului și cursul superior și mijlociu al Bistriței, unde au fost în scădere.
Pe cursurile inferioare ale Someșului (aval s.h. Ulmeni), Timișului, cursul mijlociu al Mureșului și cursul superior al Prutului, debitele au fost în creștere ca urmare a propagării.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-80%, mai mari (peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Someș, Crișul Repede, Bârzava, cursul superior al Prutului și mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Cerna, Vedea, Tazlău, Rm. Sărat, Bârlad, Jijia, pe afluenții din bazinul inferior al Jiului, pe unii afluenți din bazinul Oltului, unii afluenți din bazinul superior și inferior al Argeșului și pe râurile din Dobrogea.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.