Debitele au fost în creștere ca urmare a efectului combinat al precipitațiilor lichide căzute în interval, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării pe râurile din bazinele hidrografice: Someșul Mic, Crișuri, Bega Veche, Bega, Nera, Cerna, bazinele superioare ale Barcăului, Arieșului, Bârzavei, Moraviței, Carașului, Jiului, Motrului, Gilortului, bazinul superior și mijlociu al Timișului și bazinul mijlociu și inferior al Mureșului (pe sectorul Alba Iulia – Nădlac) și relativ staționare pe celelalte râuri.
Creșteri izolate de niveluri și debite ca urmare a precipitațiilor slabe căzute în interval și cedării apei din stratul de zăpadă s-au mai înregistrat pe unii afluenți ai râurilor Tur, Lăpuș și pe unele râuri mici din bazinele superioare ale Mureșului și Târnavei Mici.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi, pod de gheață) prezente în majoritatea bazinelor hidrografice, exceptând cursurile râurilor Someșul Mic, Bega, Bârzava, Caraș, Cerna, Vedea, Ialomiţa, Bârlad și Prut, cursurile mijlocii și inferioare ale Barcăului, Nerei, Jiului și Trotușului, cursurile inferioare ale Mureșului şi Argeşului şi râurile din Dobrogea, s-au menținut fără modificări importante pe râurile din Moldova și din zona de munte a bazinelor superioare ale Vișeului, Izei și Someșului Mare și au fost în diminuare și restrângere pe celelalte râuri. Pe râurile din bazinele hidrografice Barcău, Crișul Negru și Bega Veche formaţiunile de gheaţă au fost în eliminare.
Predomină podul de gheață în bazinele hidrografice: Someșul Mare, Lăpuș, bazinul superior al Bistriței și în bazinul superior și mijlociu al Oltului.
Curge năboi (zăpadă îngheţată în albie) pe râul Ialomicioara la staţia hidrometrică Fieni.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Iza, Tur, Crasna, Barcău, Crișul Alb, Crişul Negru, Bega Veche, Moraviţa, Caraş, Nera, Bârlad, Jijia, pe cursul mijlociu şi inferior al Someşului, pe unii afluenţi ai Someşului (Sălăuţa, Bistriţa, Ilişua, Lonea, Fizeș, Lăpuş, Cavnic), Mureşului (Luţ, Comlod, Feernic, Vişa, Ampoi, Râul Mare), Jiului inferior (Coșuștea, Amaradia), ai Oltului mijlociu (Turcu, Homorod, Hârtibaciu, Lotru, Olteţ, Cerna, Beica, Cungrişoara) și ai Argeșului (Râul Doamnei, Dâmbovnic).
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.