Caracterizarea starii raurilor în intervalul 25.10.2020 ora 07.00 – 26.10.2020 ora 07.00

Debitele au fost în creştere ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în interval şi propagării, pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş, Someşul Mare, Crasna, Barcău, Bega, Prahova, în bazinele superioare şi mijlocii ale Crişurilor, bazinele superioare ale Argeşului, Ialomiţei, Sucevei, Moldovei, Bistriţei, Buzăului şi cursul mijlociu şi inferior al Jiului. 
Pe celelalte râuri, debitele au fost relativ staţionare, exceptând cursul Someşului, Someşul Mic şi cursurile inferioare ale Crişurilor, unde au fost în scădere uşoară.
Creșteri de niveluri şi debite, ca urmare a precipitațiilor căzute în interval, s-au produs şi pe unele râuri din zonele de deal şi munte din bazinul superior al Oltului.
Debitele se situează la valori cuprinse între 30-90% din mediile lunare multianuale, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Crişul Negru, Crişul Alb, Bârzava, Caraș, Prahova, cursurile superioare şi mijlocii ale Ialomiţei  şi Trotușului și pe cursul mijlociu și inferior al Siretului şi mai mici (sub 30% din aceste valori) în bazinele hidrografice: Bârlad, Tazlău și Râmnicu Sărat.
În interval au fost emise trei ATENŢIONĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate.
În interval s-a situat peste COTA DE ATENŢIE râul Teleajen la staţia hidrometrică Vălenii de Munte (230+10)-jud. PH.